Wound Care & Podiatry Center · Caz clinic

Arsură termică la pacient diabetic neuropatic

Când lipsa durerii devine un risc major

Acasă / Cazuri reale / Arsură termică

Arsură termică

Neuropatie diabetică
PacientBărbat, 68 ani
DiagnosticDiabet zaharat
AsociatNeuropatie periferică
Termic Neuropatic Off-loading

Arsură termică la pacient diabetic neuropatic

Grad II → expunere tendinoasă · Calorifer · Off-loading

Bărbat, 68 ani, diabet zaharat, neuropatie diabetică periferică.

Debut aparent banal: în sezonul rece, din cauza senzației permanente de frig la nivelul membrelor inferioare, pacientul și-a poziționat picioarele sub calorifer pentru încălzire.

În contextul neuropatiei diabetice, percepția durerii și a temperaturii era sever diminuată. Astfel, o arsură de grad II, inițial sub forma unei simple flictene, a evoluat rapid către o leziune complexă, profundă, cu expunere tendinoasă la momentul primei evaluări.

Pericolele neuropatiei diabetice

Acest caz evidențiază una dintre cele mai periculoase complicații ale neuropatiei diabetice:

  • pacientul nu simte trauma
  • subevaluează gravitatea leziunii
  • continuă sprijinul și mersul
  • iar o leziune aparent minoră poate evolua dramatic în doar câteva zile

Evaluarea inițială a inclus:

  • analiza statusului neuropatic și vascular
  • clasificarea leziunii conform principiilor moderne de wound care
  • evaluarea riscului infecțios
  • stabilirea necesității descărcării presiunii
  • monitorizarea evoluției tisulare și adaptarea continuă a terapiei locale

Importanța descărcării presiunii (off-loading)

În astfel de cazuri, descărcarea presiunii devine esențială.

Fără off-loading adecvat, orice pansament performant își pierde eficiența. Controlul biomecanic al presiunii plantare și protejarea zonei afectate au reprezentat elemente fundamentale în managementul leziunii.

Tratamentul a necesitat:

  • îngrijire locală avansată
  • controlul exsudatului și al încărcăturii bacteriene
  • monitorizare atentă a viabilității tisulare
  • educație terapeutică permanentă
  • colaborare interdisciplinară și adaptarea conduitei în funcție de evoluția clinică

Program post-vindecare

După vindecare, pacientul a intrat într-un program de:

  • tratament podologic preventiv periodic
  • monitorizare regulată
  • educație privind prevenirea arsurilor și a traumatismelor domestice
  • utilizarea șosetelor adecvate
  • încălțăminte terapeutică adaptată
  • talonete personalizate pentru redistribuirea presiunilor plantare

În piciorul diabetic neuropatic, pericolul nu este întotdeauna durerea. Uneori, cel mai mare pericol este exact absența ei.

Prevenția, educația și monitorizarea periodică pot evita complicații severe și pot păstra mobilitatea și calitatea vieții pacientului.

Ai și tu o leziune care nu se vindecă?

Programează o evaluare specializată la Wound Care Center. Fiecare caz este abordat individual, cu o echipă multidisciplinară și un plan de îngrijire adaptat particularităților clinice.